Wednesday, March 17, 2010

Centrului NATO HUMINT la Oradea








Preşedintele Traian Băsescu a participat, marţi, la inaugurarea Centrului NATO HUMINT de la Oradea, împreună cu ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin. "Centrul de Excelenţă NATO de la Oradea va avea o contribuţie decisivă la dezvoltarea operaţională în domeniul colectării de informaţii. Această instituţie este o dovadă a modului responsabil în care România participă la dezvoltarea Alianţei, iar România face un pas important în conturarea profilului său nord-atlantic. Îmi exprim satisfacţia că în cadrul acestui proiect România s-a bucurat de parteneriatul celor patru naţiuni sponsor: Grecia, Ungaria, Slovenia şi Turcia. Acestora li se vor alătura Slovenia şi SUA" a spus preşedintele Traian Băsescu în discursul susţinut la ceremonia de inaugurare a Centrului de Excelenţă NATO.

No comments:

Google